Analiza rezultatelor la Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019

     În județul Teleorman, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a Examenului naţional de Bacalaureat 2019, după soluţionarea contestaţiilor, este de 31,22%, constatându-se o creștere de 5% față de sesiunea august - septembrie 2018, când, după contestații, a fost obținut un procent de promovare de 26,22%.

     Rata de succes pentru promoția curentă (2018-2019) este de 33,33% iar pentru toate promoțiile, procentul candidaților promovați este de 31,22%.

     Au fost depuse 216 contestaţii, defalcate astfel: proba E)a) - 33, proba E)c) – 89 și proba E)d) – 94. După soluționarea contestațiilor, numărul de elevi care au promovat bacalaureatul a crescut de la 168 la 192, 24 candidați cu media inițială de examen sub 6 sau fără medie de promovare, au promovat examenul. Niciun elev cu media inițială de bac de 6 și peste 6 nu a avut media finală sub 6. În cazul a 120 lucrări, nota finală a fost mai mare decât nota inițială, pentru 16 lucrări, nota finală a fost egală cu nota inițială iar pentru 80 de lucrări nota finală a fost mai mică decât nota inițială.

     La sesiunea august-septembrie a Examenului național de Bacalaureat 2019, s-au prezentat 615 candidaţi din totalul celor 784 de candidaţi înscrişi. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 5 candidaţi în județul Teleorman.

BIROUL DE PRESĂ