Comunicat de presă - 30.06.2020 - Bacalaureat 2020

Rezultatele înregistrate de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 (înainte de contestații)


     Ministerul Educației și Cercetării a centralizat și publicat rezultatele obținute la Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2020, de către absolvenții studiilor liceale (înainte de contestații).

     În județul Teleorman, s-au înscris 2446 candidați, dintre care 1784 sunt din promoția curentă, iar 662 candidați sunt din promoțiile anterioare. La cele trei probe scrise din cadrul Examenului de Bacalaureat, au participat 2284 candidați, 162 au absentat și 5 candidați au fost eliminați. Promovabilitatea la nivelul județului este de 52,19%, doi candidați obținând media 10 (zece).

     Pe probe, situația se prezintă astfel:

  • proba Ea) - Limba și literatura română: 78,32% dintre candidați au note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 67 de candidați au fost notați cu 10 (zece);
  • proba Ec) – proba obligatorie a profilului: 60,72% dintre candidați au note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 58 de candidați au obținut nota 10 (zece).
  • Proba Ed) – proba la alegere a profilului și a specializării: 74,40% dintre candidați au note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 34 de candidați au obținut nota 10 (zece).

     Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

     Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.

     În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

     Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și transmise electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. Candidații care depun/transmit electronic contestații, completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

     Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

BIROUL DE PRESĂ