Comunicat de presă - 25 iulie 2023

Informare privind proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023)

     În județul Teleorman rata de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023), înainte de soluționarea contestațiilor, este 76,59%.

     La nivelul județului Teleorman s-au înscris, inițial, 57 de candidați, pentru a susíne examenul național de definitivat, ulterior 4 candidați s-au retras. Astfel, 53 de candidați au rămas pe listele de examen. La proba scrisă, au absentat 3 candidați iar alți 3 candidați s-au retras pe parcursul probei, prin decizie proprie.

     Din totalul de 47 de candidați rămași pentru obținerea gradului definitiv în învățământ, 36 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen, prin urmare, 11 candidați fiind respinși. La nivelul județului Teleorman, 2 candidați au obținut nota 10 (zece) la proba scrisă. Este vorba de 1 candidat care a susținut examenul la disciplina limba franceză, respectiv 1 candidat la disciplina psihopedagogie specială.

     Rezultatele se pot găsi pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman cât și pe site-ul dedicat: definitivat.edu.ro.

     Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.

     Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

     Pe discipline, situația din județul Teleorman este următoarea:

  • Alimentație publică-1 candidat înscris- nepromovat;
  • Arte vizuale – 1 candidat înscris- promovat;
  • Educație fizică și sport- 3 candidați înscriși – 2 promovați;
  • Educatoare- Limba și literatura română pentru copii- 22 candidați înscriși- 19 promovați;
  • Limba engleză- 3 candidați înscriși- 1 promovat;
  • Limba franceză- 2 candidați înscriși- 2 promovați;
  • Limba română- 2 candidați înscriși- 2 promovați;
  • Învățători – 6 candidați înscriși- 4 promovați;
  • Matematică - 1 candidat înscris- nepromovat;
  • Psihopedagogie specială- 3 candidați înscriși- 2 promovați;
  • Religie ortodoxă - 2 candidați înscriși- 2 promovați;
  • Terapie educațională -1 candidat înscris- promovat.

BIROUL DE PRESĂ