Comunicat de presă - Schimb de experiență România - Irlanda

Schimb de experiență România - Irlanda

     În perioada 08-13.10.2012, o delegaţie din judeţul Teleorman a efectuat o vizită de studiu în Dublin, Irlanda, în cadrul proiectului POSDRU ID 37932, Beneficiar Centrul Naţional de Dezvoltare pentru Învăţământul Profesional şi Tehnic cu tema „Corelarea ofertei educaţionale a învăţământului profesional şi tehnic cu cerinţele pieţei muncii”.

     Obiectivul general al proiectului se referă la creşterea relevanţei ofertei de formare profesională iniţială prin învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar în raport cu nevoile pieţei muncii şi cu cerinţele de dezvoltare economică şi socială.

     Din delegaţia română au făcut parte reprezentanţi ai diferitelor instituţii din judeţ:  Instituţia Prefectului - Judeţul Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Primăria municipiului Alexandria, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Teleorman, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Teleorman, Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman, Patronatul Intreprinderilor Mici şi Mijlocii Teleorman şi FSLI.

     Vizita de studiu a presupus participarea la conferinţe programate de organizatori în diferite instituţii din comitatele Dublin şi Wexford din Irlanda care desfăşoară activităţi în domeniul educaţiei şi formării continue a resursei umane. În cadrul conferinţelor a fost abordată o gamă variată de teme cu referire la sistemul irlandez de educaţie, cadrul naţional de calificări pentru învăţământul vocaţional din Irlanda, parteneriatele pentru implementarea programelor de dezvoltare locală, formarea continuă şi reconversia profesională. O atenţie deosebită s-a acordat problematicii legate de funcţionarea parteneriatelor între furnizorii de educaţie, comunităţile locale, angajatori şi alţi parteneri sociali care au ca prioritate dezvoltarea sistemului de educaţie ca premisă pentru susţinerea dezvoltării locale, regionale şi naţionale.

     Activităţile desfăşurate în cadrul numeroselor întâlniri au prilejuit realizarea unor analize comparative ale sistemelor de educaţie şi formare continuă românesc şi irlandez, cu evidenţierea oportunităţilor pentru fiecare partener, schimburi de experienţă, exemple de bună practică privind implementarea programelor de formare şi dezvoltare durabilă locală care pot fi aplicate în cele două state.