Programul "EURO 200" - 2017

     Conform adresei M.E.N. Nr. 27414 din 2 martie 2017, Programul „EURO 200" pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2017.

     Beneficiarii acestui program sunt elevii învățământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.

     Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

     Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004, pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul.

     La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepția: alocației de stat, alocației familiale complementare și a alocației de susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii și burselor sociale, precum și a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi și obligații.

     Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Educației Naționale, conform legislației în vigoare.

Legislaţia în vigoare este:

  • Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare.

      Depunerea cererilor privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării unui calculator prin programul "EURO 200" se va face până la data de 21 aprilie 2017.

     La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, respectiv al municipiului București, se va constitui comisa "EURO 200", în situația în care acestea nu există, conform articolelor 6, 7 și 8 din Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare.

CALENDARUL de anul trecut este valabil și anul acesta.