PARTENERI SOCIALI

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman
Navigare
Utile

PARTENERI SOCIALI

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (F.N.A.P.-I.P.)

Sigla FNAP-IP

Puteți accesa pagina noastră la adresa:
www.fnapip.ro


     Stimați colegi părinți,

     FNAP-IP s-a înființat în octombrie 2005 și constituie platforma-suport de manifestare deschisă tuturor Asociațiilor/Consiliilor reprezentative/Comitetelor de părinți și chiar a părinților ai căror copii frecventează instituțiile de învățământ preuniversitar din România: grădinițe, școli, licee, alte forme de învățământ. FNAP-IP funcționează ca asociație cu personalitate juridică, în temeiul dreptului de asociere prevăzut de Constituția României, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 (modificată) cu privire la asociații și fundații și cu Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, și funcționează pe baza Statutului propriu.

     Avem membri din toate colțurile țării. În activitatea noastră ne bazăm pe faptul că, noi, părinții, nu putem sta deoparte atunci când este vorba de viitorul copiilor noștri și de aceea ne mobilizăm cu toții și ne implicăm, într-un mod organizat, în procesul educațional și în luarea deciziilor ce privesc învățământul românesc preuniversitar.

     Intenționăm să ne implicăm și am reușit acest lucru, în toate proiectele care privesc învățământul preuniversitar românesc, în interesul copiilor noștri, bazându-ne pe experiențele de viață și profesionale ale tuturor membrilor noștri. Avem avantajul că printre noi se află specialiști din toate domeniile de activitate, însuflețiți de dragostea pentru copil. Ne dorim să ne facem ascultați și să ne impunem prin profesionalism, obiectivitate și corectitudine. Am tras deja semnale de alarmă care s-au adeverit în practică: infrastructura școlară precară, insuficienta motivare și lipsa unei evaluări echitabile, corecte, competente și consecvente a personalului, incapacitatea sistemului de a gestiona problemele de securitate a copiilor în școli, programe și planuri de învățământ încărcate.

     FNAP-IP și-a propus să se implice efectiv, devenind organ consultativ, în analiza și dezbaterea proiectelor de legi, regulamente, reglementări care privesc decizia în actul de învățământ, până la a coaliza interesele părinților, elevilor și profesorilor în promovarea unor inițiative legislative, menite să contribuie la creșterea nivelului calitativ și modernizarea învățământului preuniversitar românesc, în concordanță cu standardele Uniunii Europene. Participăm la ședințele Comisiei de Dialog Social ale ministerului și luăm parte la deciziile cu privire la învățământul preuniversitar din România.

     Dorim să ne implicăm în sprijinirea și promovarea inițiativelor, proiectelor, studiilor și metodologiilor de succes ale asociațiilor de părinți, ale consiliilor reprezentative ale părinților, copiilor și profesorilor, care vizează aducerea învățământului românesc la nivelul de competență și aplicație necesar cerințelor societății moderne. Obiectivul major este acela de a deveni parteneri reali, egali și viabili, implicați alături de minister, sindicatele din învățământ, societatea civilă, în a oferi copiilor noștri suportul necesar și obligatoriu pe care să își clădească cetățenia europeană.

     Este în puterea noastră CA PĂRINȚI să ne unim eforturile, să ne facem auziți în mod corect și nedistorsionat vocile, să contribuim la concretizarea unei reforme care a început, teoretic, dar care trebuie abordată sistemic, strategic și, mai ales, fără tratarea copiilor noștri ca „generații de sacrificiu”! Ei nu au nicio vină!

Consiliul Județean al Elevilor Teleorman

Sigla Consiliului Județean al Elevilor Teleorman

Puteți accesa pagina noastră la adresa:
https://teleorman.consiliulelevilor.ro/


     Consiliul Județean al Elevilor Teleorman este unicul for ce militează pentru apărarea drepturilor și promovarea intereselor elevilor teleormăneni. Structura este formată din președinții consiliilor școlare ale elevilor de la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar din județ, aceștia fiind aleși pe baza principiului legitimității de către elevi, în mod democratic.

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman