Formarea mentorilor de inserţie profesională în cadrul proiectului „DE LA DEBUT LA SUCCES”

Update 17.05.2013

Anunț: Selecție cadre didactice

     Rezultatele înregistrate în urma desfășurării selecției cadrelor didactice pentru programul de formare „DE LA DEBUT LA SUCCES - program național de mentorat de inserție profesională a cadrelor didactice”.


 


Update 30.04.2013

     Vă aducem la cunoştinţă că perioada de înscriere pentru selecţia cadrelor didactice care doresc să participe la proiectul „DE LA DEBUT LA SUCCES – program naţional de mentorat de inserţie profesională a cadrelor didactice”, derulat de Ministerului Educaţiei Naţionale, prin Direcţia Generală Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională, în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti, S. C. Centrul de Pregătire în Informatică S. A., Fundaţia EUROED şi Fundaţia Centrul Educaţia 2000+ în perioada 2011-2013 s-a prelungit până în data de 10 mai 2013.

     Cadrele didactice interesate se mai pot înscrie cu dosar până la data sus menţionată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman – fiecărui judeţ i-a fost alocat un număr de 9 locuri.


     Selecţia participanţilor la programul de formare a mentorilor de inserţie profesională în cadrul proiectului „DE LA DEBUT LA SUCCES – program naţional de mentorat de inserţie profesională a cadrelor didactice”